“Mai bine sa-ti ramana copiii educati decat bogati”

$0

Campaign Target

1

Donations
Donated 0%
$0 to go

“Mai bine sa-ti ramana copiii educati decat bogati”

Cel mai de amploare caz de care se ocupă în momentul de față Asociația noastră îl reprezintă o familie compusă din mama de numai 33 de ani și cei 4 copii, cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani.

Situația acestei familii este extrem de modestă, dispunând de resurse minime, însă, în ciuda tuturor greutăților și obstacolelor, depun eforturi imense pentru a depăși momentele dificile pe care le trăiesc zi de zi. Această determinare și atitudine pozitivă ne-a impresionat foarte tare și am hotărât să le dăm o mână de ajutor.

Când i-am cunoscut, cei 5 erau găzduiți într-un adăpost pentru victime ale violenței domestice condus de către Fundația ADRA. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să preluăm costurile, pe care le implică o locuință, pentru ca cei 4 copii să poată spune în sfârșit că după școală se duc ACASĂ. Apoi cu ajutorul tuturor celor implicați în Asociația Alter Prometeu, sub formă de sponsori sau voluntari, ne-am mobilizat să aducem un echilibru în această familie, prin susținerea și sprijinirea lor constantă cu produse alimentare și de uz casnic, aparatură electronică și electrocasnică, mobilă, îmbrăcăminte și încălțăminte și nu în ultimul rând materiale didactice.

Suntem extrem de fericiți că putem fi alături de această familie și asta nu numai pentru că în acest fel mama copiilor poate merge în continuare la serviciu, iar cei 4 copii se pot concentra asupra învățăturii, ci și pentru faptul că și noi la rândul nostru avem de învățat de la ei lucruri fundamentale, pe care le mai pierdem din vedere. Învățăm să ne reconsiderăm sistemul de valori, încercăm să fim mai cumpătați și mai buni și să ne bucurăm de lucrurile mărunte din jurul nostru. Bucuria și mulțumirea pe care o vedem în ochii albaștri și inocenți ai copiilor de fiecare dată când primesc ceva nu poate fi egalată de nimic.

Finanțarea este asigurată doar din sponsorizări și donații, atât în bani cât și în produse și bunuri. Sunt foarte multe acțiuni pe care ni le propunem în legătură cu această familie extrem de unită, frumoasă și curajoasă, care se vor putea realiza în funcție de fondurile pe care vom reuși să le atragem.

Dacă doriți să vă implicați în susținerea acestei familii sunteți oricând și în orice măsură bine veniți să o faceți. Vă stăm la dispoziție oricând cu mai multe detalii.